Serban Danciu, Country Initiative Manager al Buildings Performance Institute (BPIE) Romania, va sustine o prelegere referitoare la modul de implementare in Europa si, implicit, in tara noastra a legislatiei de eficientizare energetica a imobilelor. Subiectul supus dezbaterii auditoriului se refera la folosirea metodologiei costului optim prevazuta in Regulamentul Delegat (UE) nr. 244/2012, in diverse scenarii economice aplicabile Romaniei, pentru determinarea gradului de reabilitare termica optim, care sa corespunda celor mai avantajoase rezultate economice in favoarea proprietarilor de cladiri. De asemenea, tema va include si o serie de recomandari in vederea imbunatatirii programului de renovare termica a cladirilor existente, tinand cont de exigentele Comisiei Europene.
  Florian Libocor, economist-sef al BRD-Groupe Société Générale, va sustine o prezentare referitoare la principalele estimari si tendinte remarcate in plan macroeconomic, care constituie premisele de dezvoltare pe termen scurt si mediu. Astfel, in acceptiunea Comisiei Nationale de Prognoza (CNP), proiectia principalilor indicatori macroeconomici din intervalul 2014-2017 (reiterati in prognoza de iarna 2014) indica sporiri succesive ale PIB de 2,3%, 2,5%, 3% si 3,3%, in timp ce valoarea adaugata bruta din constructii (revenind in marje pozitive) se va majora cu 6,1%, 5,4%, 5,2%, respectiv 5%. In consecinta, este interesant modul in care specialistul isi argumenteaza previziunile, fiind conectat direct la realitatile mediului de afaceri, in timp ce institutiile guvernamentale se bazeaza doar pe date statistice.
Claudiu Georgescu, presedintele Asociatiei Producatorilor de Materiale pentru Constructii din Romania (APMCR), va detalia informatii de actualitate despre noile materiale si concepte pentru implementarea notiunii de eficienta energetica a cladirilor. De asemenea, conferentiarul va informa audienta despre noile locuinte sustenabile din Romania, respectiv despre stadiul actual al transpunerii prevederilor cuprinse in standardele europene privind constructiile sustenabile in legislatia din tara noastra.
Dennis Rauen, expert in cadrul institutului Interconnection Consulting Group, din Viena – Austria, va detalia o analiza pertinenta a celor mai recente tendinte si perspective pe piata de constructii din Romania si Europa Centrala si de Est. In cadrul acesteia va fi expusa situatia actuala si perspectivele celor mai importante segmente ale pietei (constructii rezidentiale, nerezidentiale etc.), cu accent asupra evolutiei diferite a acestora. De asemenea, vor fi prezentate date disponibile referitoare la dinamica segmentului de tamplarie termoizolanta pe plan comunitar, fiind evidentiate elementele caracteristice pietelor din zona estica a continentului. Prezentarea va reliefa cativa dintre factorii esentiali ce definesc evolutia sectorului, cum ar fi, de exemplu, structura pietei in functie de tipul de profile utilizate sau raportul dintre proiectele noi si lucrarile de reabilitare.
Niels Schnecker, expert al biroului de consultanta Schnecker, Van Wyk & Pearson, va aborda o tema de actualitate, ce descrie contextul economic general si perspectivele de reluare a cresterii in bransa constructiilor, perceputa ca motor principal de dezvoltare economica. Simpozionul sustinut de cunoscutul moderator va fi prezentat intr-un stil unic, constituind unul dintre punctele de atractie ale conferintei. Programata spre finalul evenimentului, alocutiunea prilejuieste dezbateri interactive si trasarea unor concluzii, inclusiv pe baza informatiilor expuse anterior de specialistii din domeniu.
Alexandru Ghenu, Project Manager Constructii in cadrul concernului Skanska, va prezenta detalii despre complexul Green Court, din Bucuresti. Ansamblul este amplasat pe strada Gara Herastrau si va include trei cladiri de birouri, ce vor avea o suprafata inchiriabila totala de 52.000 mp. Dezvoltat dupa cele mai noi tendinte din domeniul sustenabilitatii, proiectul este deja precertificat in sistem LEED Gold, evaluarea fiind realizata de expertii US Green Building Council, fapt ce garanteaza un nivel ridicat de performanta in materie de dezvoltare durabila. Valoarea totala a investitiei a fost evaluata la 46 milioane de euro. Absolvent magna cum laude al Facultatii de Utilaj Tehnologic din cadrul Universitatii Tehnice de Constructii Bucuresti si apoi definitivandu-si studiile post-universitare la Ecole Centrale de Nantes – Franta (cu specializari in termodinamica imobilelor si mecanica fluidelor), conferentiarul are o experienta practica de 8 ani pe piata constructiilor, din care doi ani in calitate de Project Manager Construction la Skanska Romania. De-a lungul timpului, a participat ca manager de proiect, sef de productie si/sau director tehnic la obiective importante, realizate pe plan national, a caror valoare depaseste 84,5 milioane de euro.
Jurgen Benitz-Wildenburg, director de marketing si comunicare al Institutului de tehnologie a ferestrelor (IFT), din Rosenheim – Germania, se va referi la subiecte de maxim interes pentru bransa de tamplarie termoizolanta, cum ar fi, de exemplu, etichetarea energetica, emisiile de substante organice volatile (VOC) etc. IFT Rosenheim face eforturi constante indreptate in directia imbunatatirii performantelor ansamblurilor de tamplarie, contributia expertilor regasindu-se in testarea produselor existente, evidentierea punctelor slabe si identificarea unor solutii pentru cresterea performantelor.
Emilia-Cerna Mladin, presedinte al Asociatiei Auditorilor Energetici pentru Cladiri din Romania (AAEC), va sustine prezentarea cu tema "Cladiri eficiente energetic: Casa E4 - o solutie de NZEB pentru Romania". AAEC activeaza in domeniul eficientei energetice si al efectelor asupra mediului din cadrul sectorului imobiliar, respectiv al constructiilor si instalatiilor aferente. Scopul activitatilor desfasurate urmareste definirea, promovarea si sustinerea unor politici/programe energetice si de protectie a mediului, corelate dezvoltarii economice durabile. Astfel, expertii asociatiei sunt in masura sa propuna solutii optime in domeniul imobilelor cu un consum energetic apropiat de zero (NZEB), cum este si Casa E4, proiect incadrat in clasa energetica A++.
Dragos Matei (Romania) si Pavel Wondrak (Cehia), de la AGC Flat Glass, vor sustine o prezentare intitulata „Studiu de caz – cladirea Nuvola (Norul) din Roma”, ce face parte din seria simpozioanelor referitoare la alegerea sticlei pentru cladiri verzi. Acest studiu de caz este interesant din mai multe puncte de vedere, mai ales ca imobilul Nuvola este reprezentativ pentru capitala Italiei. Astfel, un arhitect inovator (Massimiliano Fuksas), o firma de tamplarie cu experienta (Tosoni), precum si un furnizor de sticla care accepta o provocare extrema (AGC Glass Europe) colaboreaza pentru a realiza o cladire de forma unui nor in orasul celor 7 coline. Dintre elementele arhitecturale inovatoare ale complexului proiectat de Massimiliano Fuksas, se distinge Teca (un paralelipiped transparent si translucid cu o inaltime de 30 m), in cadrul careia este cuprinsa asa-numita Nuvola, o structura de aproximativ 3.500 mp fabricata din otel si teflon, care gazduieste, in cadrul unui auditoriu de 1.800 mp si a catorva sali de intrunire, circa 1.850 de persoane.
  Norana Petre, arhitect si Certified Passive House Designer, va evidentia - in prima parte a sesiunii speciale a lucrarilor conferintei - avantajele casei pasive, dintre care se disting confortul maxim pentru beneficiari, pe fondul unui consum energetic minim. Scopul principal al caselor pasive este acela de a aduce transferul termic cat mai aproape de zero, astfel incat sa se mentina un echilibru termic, asigurand un climat interior confortabil in orice anotimp, fara a folosi o sursa conventionala de racire sau de incalzire. Specialistii sustin ca, in cazul unui astfel de imobil, consumul de energie este mai mic cu pana la 80% decat in cazul unei locuinte construite in sistemul clasic.
Cristian Ciucasu, reprezentant al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Vata Minerala din Romania – APIVMR, va expune avantajele utilizarii produselor pe baza de vata minerala, percepute ca o solutie sustenabila pentru eficienta energetica a cladirilor. In opinia oficialului APIVMR, vata minerala este in mod incontestabil un material sustenabil pentru cladirile viitorului, iar acest fapt este demonstrat in practica de numeroasele imobile cu eficienta energetica sporita care au fost deja realizate (case pasive, cladiri cu un consum foarte redus de energie etc.). Folosirea vatei minerale a facut ca multe cladiri verzi certificate in conformitate cu diverse sisteme (LEED, BREEAM, DGNB, HQE) sa primeasca un punctaj deosebit la evaluare.
Alexandra Stoica, BREEAM International Assesor si director executiv al DAS Engineering Group, se va referi la sistemele internationale de certificare energetica (LEED, BREEAM si Living Building Challenge), respectiv la imobilele certificate in prezent in Romania, in cadrul carora Liberty Technology Park, din Cluj-Napoca, ocupa un loc privilegiat. Imobilul in sine este deosebit, avand valoare istorica, deoarece reprezinta o fabrica de mobilier datand din anul 1870. In prezent, acesta a devenit un model de buna practica, generat de reconversia si restaurarea sitului industrial vechi intr-un complex de cladiri de birouri din clasa A, care constituie o utilizare extrem de actuala ce presupune o serie de demersuri deloc usoare, atat in ceea ce priveste lucrarile de instalatii, cat si cele propriu-zise de constructie. Mai mult, investitia este singura din Romania certificata in sistem BREEAM Major Refurbishment.
Raoul Stefan Iovanut, reprezentant al Klaes, va prezenta simpozionul cu tema „Organizarea si planificarea productiei de tamplarie: Klaes Enjoy IT”. In 2013 s-au implinit 30 de ani de activitate neintrerupta a firmei Horst Klaes GmbH & Co. KG si, cu acea ocazie, accentul nu a fost pus pe sarbatorirea propriu-zisa a evenimentului, ci mai degraba pe solutiile inovatoare, de ultima ora, in domeniul ferestrelor, fatadelor si gradinilor de iarna (wintergarten). Noua generatie de manageri ai firmei, Miriam si Lars Klaes, beneficiind de suportul fondatorului Horst Klaes, isi doresc ca, in perioada urmatoare, portofoliul de solutii al companiei cu sediul in localitatea Bad Neuenahr Ahrweiler – Germania sa se dezvolte in mod semnificativ, astfel incat aplicatiile respective sa devina „uneltele” zilnice de lucru ale producatorilor, revanzatorilor si intermediarilor activi in domeniu.
  Elena Rastei, BREEAM International Assessor, reprezentant al Romania Green Building Council – RoGBC, va prezenta o radiografie a mediului construit din punct de vedere a evolutiei sectorului cladirilor verzi cu focus pe cladirile certificate LEED si BREEAM, cladiri restaurate si a locuintelor construite din material naturale alternative. Vor fi detaliate atat studii de caz pentru primele proiecte performante din Romania, de referinta pentru sectorul residential, industrial si comercial cat si proiecte dezvoltate de catre Romania Green Building Council in colaborare cu parteneri precum "Ipoteca verde" si Ecobiblioteca. Elena Rastei este BREEAM International Assessor si are peste 4 ani de expertiza in sustenabilizarea mediului construit, eficienta resurselor si cladiri bioclimatice.
Alexandra Fulga, Communications Coordinator si Andrei Ene, Student Team Leader, EFdeN, in calitate de membri ai asociatiei Solar Decathlon Bucuresti, vor prezenta tema intitulata „EFdeN - design sustenabil si eficienta energetica in casa viitorului”. Acest proiect va participa, in perioada 28 iunie – 14 iulie 2014, la competitia Solar Decathlon Europe, din Versailles – Franta. Imobilul reprezinta o casa solara, eficienta energetic, in care natura isi are locul prestabilit, prin integrarea unui spatiu verde ce devine punctul central al imobilului. EFdeN reprezinta astfel o casa solara sustenabila, eficienta energetic, inteligenta, care sa fie permanent in contact cu utilizatorul, creandu-i astfel tot confortul dorit.
Anita Uhr, reprezentanta a Camerei de Comert Romano-Germane (AHK Rumänien), va expune tema intitulata “Experienta germana in domeniul constructiilor sustenabile”. Dupa cum se cunoaste, Germania se afla printre liderii mondiali in domeniul constructiei de cladiri sustenabile, in materie de furnizare de tehnologii si standarde, respectiv a unor exemple reprezentative. Pentru a facilita colaborarea multinationala dintre specialisti, din acest punct de vedere, AKH a creat conceptul Econet Romania, care constituie o platforma de informare, networking si marketing pentru promovarea relatiilor romano-germane in domeniile dezvoltarii durabile. Sunt abordate subiecte legate de: constructii ecologice eficiente energetic, energie, managementul resurselor etc., fiind date diverse exemple de bune practici privind diverse legi si regulamente, subventii, proiecte, tehnologii si produse.
Mario DeMezzo, director national al Habitat for Humanity Romania, se va referi la cele mai recente modele de buna practica din domeniul constructiilor sustenabile, exemplificate printr-o serie de proiecte de constructii pentru persoanele cu dizabilitati. De altfel, Habitat for Humanity a primit Premiul pentru Incluziunea Persoanelor cu Dizabilitati pentru anul 2013, in timpul unei prezentari care a avut loc la Forumul Anual al InterAction, la Washington. Distinctia reprezinta o recunoastere a programului Habitat for Humanity pentru promovarea integrarii in cadrul comunitatii a persoanelor cu dizabilitati intelectuale din Romania, pentru sprijinul psihosocial acordat persoanelor cu dizabilitati mentale din Kirgizstan, precum si formarea deprinderilor de munca si acordarea de imprumuturi cu dobanzi foarte mici pentru afaceri in Indonezia.
Ovidiu Stefanescu, senior editor al revistelor Fereastra si Agenda Constructiilor se va referi la tema „Oportunitati si perspective pentru piata de tamplarie si fatade”. Prezentarea va incepe cu o analiza succinta a sectorului analizat, pe parcursul lui 2013. De asemenea, cei prezenti vor avea posibilitatea sa acceseze informatii utile cu privire la estimarile pentru exercitiul financiar in curs. Avand in vedere situatia economica incerta care caracterizeaza economia nationala si cea europeana, se va incerca identificarea celor mai potrivite solutii care ar putea fi adoptate de companiile din domeniu in vederea asigurarii unui grad acceptabil de profitabilitate si depasirii dificultatilor actuale.
 
Parteneri institutionali:                                     

Organizatori:
 
Asociatia Producatorilor de Materiale de Constructii din RomaniaCIROM Ministerul Fondurilor Europene AVIR ECONET ANMAR ADUCSIEAR
 
AAECROGCB BPIE AHK ARACO PPTT PSC
 
OAR UAUIM AICPS ARISIAIIRO UTCB